Program de vară, pentru curioşi şi pentru interesaţi
luni, iunie 23, 2008
În ziua magică de 1 iulie, la ceas de seară, fără întârzieri în aşternut (sper) aterizez pe Băneasa, la Bucureşti. V-aţi prins, cu Blue Air! Dacă nu-mi plătesc francezii călătoria, ca asta iarnă, ce rost are să mă complic cu chestii prea scumpe. Mai bine cu mai multe beri în ţară. Mda, şi în seara respectivă am stabilit cu Ara că o să facem ceva. Adică o să bem o bere colectivă undeva în oraş, probabil în apropiere de Halele Traian, pe unde stă ea. Dacă vrea cineva să vină, sunteţi invitaţi. Voi anunţa probabil peste un... cuplu de zile locul ales şi orele sperate.
În ziua la fel de magică 2 iulie, după-amiaza, va fi măreaţa plecare spre Bacău, unde părinţii vor aştepta cu lacrimi în ochi întoarcerea singurului fiu, şi-acela rătăcitor. Iar mama va întreba, mereu contrariată: " De ce nu te duci şi tu la Centre Pompidou, să vezi atelierul lui Brâncuşi?" Fiul va răspunde, la fel ca întotdeauna: "Pentru că acolo fac pipi toţi boschetarii!" "Dar tu ce vizitezi la Paris" "Păi bisericile care îmi plac şi cafenelele..." "Şi Luvrul?" "E plin de chinezi ofticoşi şi de americani cu bale de extaz. Se calcă în picioare ca proştii la Mona Lisa şi te dor ochii de la atâtea bliţuri!" Iar mama se va întrista: "Aşa te-am crescut io? De ce gâdeşti aşa de urât?" Taică-miu va zâmbi şi iar o să discutăm politică: "Mama lor de hoţi..." după care îi voi povesti ce am făcut în plan academic. De obicei vrea şi maică-mea să ştie, dar se plictiseşte repede, nu rezistă la prea multe detalii. Preferă să vadă vraful de publicaţii din bibliotecă şi rareori deschide una.
Voi sta acolo până în 14 iulie, să calmăm spiritele. Şi le vom calma. Apoi, în 14, o tai iar la Bucureşti, unde trebuie să fiu în 15 iulie, la primul atelier de la Fundaţie. Şi voi rămâne până la sfârşitul lunii. Timp în care va trebui, printre cele patru ateliere cu regele Arthur, să strecor multe beri în oraş cu mulţi oameni şi trei expediţii în afară:
- una la Nufăru, în deltă, unde am fost invitat să văd un şantier "bizantin";
- una la Gărâna, unde înţeleg că se adună lume diversă, pare-se şi academicoasă...
- una pe malul mării, să dau şi io din mâini şi picioare câteva zile în apă, că mi-era dor. Dar musai cu stat la cort! Ceea ce implică Vamă, dar Vama cam pute... Sau 2 Mai, plaja nudiştilor. Dar cică şi aia s-a împuţit. Sfătuiţi-mă voi unde nu-s cocalari şi mârlani...
Ar trebui să strecor cândva şi o descindere la Basarabi, dar poate mai spre sfârşitul verii. Mai mult în cariera nouă, nu la monument, căci ar trebui să o punem de un... experiment. Şi-am mai zis că mă duc la un experiment cultural din Argeş, dar să văd când îl strecor şi pe ăla.
La început de august migrez brusc înspre Ardeal, unde mă stabilesc iniţial la Frumuşeni (Arad), la săpăturile lui A.A.Rusu-F.Mărginean et co. (să nu uit pe Ileana, că-mi citeşte blogul şi se supără!)
Pe urmă aş vira către Alba, unde am de salutat destui oameni şi unde aş vrea să fac şi nişte chestiuni mai academicoase.
Iar la fine zbor la Cluj, unde plănuiesc o şedere mai lungă. Prietenii ştiu de ce.
Apoi cred că ajung la Bacău.
Poate mai trec o dată prin Bucureşti.
Şi în 10 septembrie trebuie să o tai iar în Franta, la ultimul an de doctorat. Trist moment.
Aştept propuneri şi organizări de întâlniri. Atenţie, sunt un om foarte ocupat! :D
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 10:09 PM,
![]()
3 Comments:
- At marţi, iunie 24, 2008 12:37:00 PM, PhenoBarbieDoll said...
-
Irlanghezu' a fost invins. ne vedem in iulie :)
- At marţi, iunie 24, 2008 1:14:00 PM, Pecenegul said...
-
Ai invins tu irlandezu', dar io tot peste Belivaca dau!
- At marţi, iunie 24, 2008 7:39:00 PM, PhenoBarbieDoll said...
-
I'll make amends. eventually. si nu ma mai presa, ca cel putin 2 luni de acum inainte o sa am oroare de orice fel de deadline

