Dare de seamă zilnică
vineri, iunie 27, 2008
Sunt frânt. Mi-e foame, dar nu-s în stare să mănânc. De dimineaţă m-am sculat la 5, să spăl rufe (că altminteri nu aveam timp), apoi la 9:30 am fost la conferinţa unui italian despre prima versiune a cărţii lui Marco Polo şi Rustichiano da Pisa, foarte faină conferinţă, şi la urmă nu m-am putut abţine să nu arunc vreo câteva observaţii, că dacă aud chestii cu tătari în literatura medievală - şi unele mici greşeli - mă mănâncă limba... Pe urmă Şeful m-a chemat la masă cu el şi cu specialistul italian în cauză, başca alţi doi, am stat cu ei, am halit şi vorbit... Foarte obositor... Dar delicios. Fugi apoi la magazin, cumpără scotch (că-l terminasem), fug acasă, leg cu scotch cele două cutii de carton în care am băgat cearceafuri, haine de iarnă, oale, tigăi, tacâmuri, dicţionare, DVD-writerul portabil şi altele, şi-apoi le car la bagajerie, în alt corp de clădire, la alt etaj. La bagajerie nimeni. Pfff. Mută cutia de 20 de kile la secretariat. Bun. Acu adu cutia de 15 kile. Transpirat leoarcă, cu apa curgând pe pe şira spinării (dacă stau la etajul 4, ce să-i faci!) aştept să vină autorităţile.
Vin autorităţile, mutăm cutiile la subsol, fug iar acasă, fac duş în cinci minute şi o tai pe uşă, ajung la cealaltă conferinţă, mort rupt, ascult tot, îmi iau adio de la popor, fac conversaţii facile, mă mai preumblu cu nişte oameni prin oraş o juma de oră, iar acu acasă. Ar trebui să halesc. Dar nu pot. Beau în continuu apă. Şi mai am o porţie de haine de spălat. Iar după ce se întunecă cică o să fiu sunat să apar undeva unde o tipă simpatică din Strasbourg face jonglerii cu foc. Face asta în fiecare an, când vine la Poitiers. Dar e tare mişto.
Aşa că şi astăzi a fost o zi. Mai e una mâine, când cumpăr nişte cadouri, una poimâine, când fac curat în cameră, una răspoimâine, când sunt la C. şi A., la Paris, de vorbă, şi în ultima ajung în cele din urmă la Bucureşti!
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 7:07 PM,
![]()
