Requiem pentru un os de peşte
duminică, decembrie 16, 2007
În seara asta am fost la teatru. M-a dus la teatru Andra, o amică din liceu, care mi-a lăudat spectacolul sub pretext că e „la Nudul Gol”. La nudul gol se chema însă REQUIEM, de Hanoch Levin, în regia lui Alexander Hausvater şi scenografia lui Gelu Risca. Treaba se petrece la Bacău, motiv pentru care m-am dus la teatru... să mă râd. Dar nu... m-am râs. Piesa a fost chiar bună, iar eu rămân mirat de aşa ceva. Poze nu am apucat să fac prea multe şi oricum au ieşit prost, pentru că io-s fotograf de ocazie. Ba a mai şi venit un nene să îmi interzică să le mai fac, socotind săracul că... filmam! De unde până unde atâta artă la un amărât de filolog?
Pe urmă, acasă, ajuns pe seară-noapte, am fost ispitit cu peşte. Mămăligă, usturoi făcut cu lactate, ca la Moldova, şi un minunat crap irezistibil. Acum, cum aş fi putut refuza hălcile aromate din farfurie? Iar părinţii, grijulii cu silueta mea, se întrec probabil să mă pună pe picioare, nu care cumva să fie prea slab feciorul. Ei bine domle, şi am mizdrilit eu peştele cela în farfurie, am căutat oasele, am dat pe urmă cu usturoi peste tot, scăldându-i aroma în culori albe, am aranjat bucăţile de mămăligă pe margini, mânat de aceleaşi griji culinare, şi mă apuc să mănânc, precaut. Auzisem demult, deşi nu mi s-a întâmplat niciodată, că peştele poate fi armă mortală. Auzisem, ce-i drept, dar niciodată nu mi se întâmplase. Şi gustul bun de usturoi, şi aroma peştelui fript făceau deliciul papilelor mele gustative. Şi mâncam şi mâncam, şi uitam. Despre mortalitate, se subînţelege. Până deodată perfidul os de peşte se înfige drept în gât. Hăăăăă, hăăăăă, osul, osul. Maică-mea dă să îmi ardă una pe spinare, crezând că m-am înecat. Aş, de unde, înghiţisem, dar ceva se înfipsese pe undeva. Apoi, douăzeci de minute am pendulat între baie, unde încercam să scot osul cu periuţa de dinţi, cu gargară, cu degetul (dar riscam să îmi provoc alte minuni, ca romanii) şi bucătărie, unde părinţii îmi dădeau mere (2 la număr), covrigi (3, dar mici) sau chiar bucăţi de pâine, cu care să încerc să scot măgăria sau s-o fac să cadă-n burtă.
Aş, vezi să nu, ticălosul nici că voia să mă părăsească şi a trebuit să merg la Urgenţe, la spital, unde am fost îndrumat către secţia ORL, la doctorul Coniac, căruia îi mulţumesc pe această cale. Doctorul Coniac mi-a făcut gura mare, mi-a băgat o limbă de fier, ca la papuci, şi cu o pensă a extras osul insidios. Era cam mare porcăria. Eu credeam că era mare numai în imaginaţia mea...
Iar acum beau un ceai fierbinte, căci zgaiba din gât trece mai greu. Săru-mâna domnu doctor! Să trăiţi şi să mai scoateţi şi alte oase din gâturi de cercetători. Numai din al meu nu, căci pe viitor schimb peştele pe porc...
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 10:52 PM,
, links to this post
Ştiri noi din viaţa lumii 'cesteilalte
miercuri, decembrie 12, 2007
De obicei, cine urcă pe blog o tonă de poze nu are mare lucru de povestit şi nu vrea să-şi piardă cititorii, aşa că recurge la soluţii de compromis. Din păcate, eu unul aş avea prea multe de povestit de pe urma săptămânii trecute în care am călătorit de colo-colo, dar, pentru că nu am timp să scriu tot, mai bine nu scriu nimic. Şi poate că nici nu e deloc frumos să povestesc despre persoane publice, aşa că voi lăsa pozele să vorbească de la sine.
Pozele de mai sus sunt de la un simpozion de la Oradea.
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 12:05 PM,
, links to this post
Gata slujba, vine umblătura
duminică, decembrie 02, 2007
La revedere pentru câteva zile, adică mai mult de o săptămână. Am de parcurs un drum sinuos (Poitiers - Paris - Budapesta - Oradea - Cluj - Bacău). Când mă gândesc, mă ia puţintel ameţeala. Dar să ne vedem sănătoşi şi voioşi după aceea, sau - mai ştii - poate apuc să mai scriu şi pe parcurs. Bau!
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 9:45 PM,
, links to this post
Viaţa academică ca un carusel
sîmbătă, decembrie 01, 2007
Astăzi am mai terminat un articol, unul pe care trebuie să îl prezint peste câteva zile la un simpozion. Şi e fain, şi mă simt bine că l-am scris. O să apară probabil în nr. 5 din Studia Patzinaka, în liber acces pentru doritori, alături de alte câteva articole faine de tot, ale altor oameni. Şi cât timp am scris la articolul ăsta (cu timp rupt în bucăţi datorită obligaţiilor de slujbă pe care le am) am mai dat peste nenumărate materiale care mă ispitesc să scriu un al doilea articol, continuare a primului. Dar am deja 5 alte articole pe care vreau să le termin. Unele sunt începute de un an şi li se cam apropie funia de par. Şi voi renunţa. Articolul acesta va fi al şaselea pe lista celor viitoare.
Pe urmă mai este teza de doctorat, care avansează în paşi de melc, dar care se îngroaşă şi ea de la o săptămână la alta. Şi mai e proiectul la care sunt amploaiat, unde vin câte 10 mailuri noi pe zi cu date noi de integrat în macheta unui volum viitor uriaş. Şi mai este şi albumul Basarabi pe care ne-am hotărât pecenegeşte la Patzinakia să îl facem. Şi mai sunt şi altele, dar ce rost are să le trec în revistă.
Esenţialul l-am cuprins. Uneori nu e timp de respirat, de băut o bere sau de distrat. Şi totuşi mă simt bine, îmi place, nu am deloc senzaţia că mă irosesc, ci din contră, că folosesc la maximum timpul pe care îl am. De bani nu duc lipsă încă, căci lucrurile merg pe făgaşul lor normal, mai cu vârtoape, mai cu drum lin. Deşi întotdeauna obosit, sunt fericit. E probabil o stare de graţie autosuficientă. Şi e bine că mă domină de câţiva ani buni.
Şi pentru că tot am amintit de Basarabi, hai să urc în blog câteva dintre pozele făcute în vara anului 2007 de scumpul şi inegalabilul nostru amic sloven Lojze Kalinsek cu acordul Muzeului Constanţa, care muzeu ne-a şi cazat cu amabilitate în camerele lui de oaspeţi. Mulţumiri încă o dată! Fac şi eu publicitate personală, ce, n-am voie...?
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 11:13 AM,
, links to this post
