Ce oraş frumos... acolo n-a fost câmp
luni, mai 28, 2007

Mmmm, ce oraş frumos, nu fabrici şi uzine, ci biblioteci şi institute, mânca-le-ar mama de mari ce sunt. Cam aşa e cu mersul meu în capitală de acum câteva zile. Ajuns pe la 10 şi jumătate la un institut, am băgat iute o cafea şi o ţigară, am puricat fişierele de acolo până la starea de crăpare, iar pe la ora 5 am terminat prima zi de lucru. Evident, fugi iute la hotel, să îţi iei camera în primire, şi pe urmă aleargă ca disperatul să cauţi pălărie, pentru că – deh – vrei pălărie nouă. Ha! Magazinele se închid unul după altul. Alergi, alergi, alergi! „Un chapelier! Un chapelier!” Timpul meu preţios pentru un pălărier! Aş, intri într-un magazin, pălării de 300 de euro! Doamne păzeşte, că doar n-am înnebunit! Ieşi, intri în altul, găseşti pălării la preţ uman, dar de o calitate infectă! Vreau o alsaciană! O alsaciană! Nu se găseşte. Numai porcării cu boruri de cowboy sau pălării australiene de piele! Sau pălării de mafioţi cu boruri scurte, sau pălării din acelea kaghebiste! La un moment dat intru la alt „chapelier”, dar al naibii, ăsta era ceaprazar! Nu vreau şapcă, nu vreau bască! Vreau o pălărie, vreau o pălărie! Pe la 7:30 se închide şi ultimul magazin văzut.
No, asta e, hai să mâncăm. Intru la un japonez, mănânc nişte porcării din acelea crude, dar gustoase, cu ceva salată dubioasă, dar gustoasă şi ea, schimb trei vorbe cu o tipă din dreapta mea de complezenţă, ea îmi răspunde cu o replică din John Donne. Eu îi răspund cu John Suckling. Ea râde, cu interesul trezit, îmi trage o replică Lovelace şi io mai dau una din Crashaw. No bun, acu suntem de-a dreptul prieteni. E italiancă, are tren la ora 11 şi ceva şi are biletul luat. Stăm de vorbă pe Sena. Despre ce altceva decât despre poeţii metafizici? Vrea să facem schimb de adrese şi telefoane, poate ne mai vedem. Da sigur, poate mai mâncăm un sushi şi ne mai batem în John Donne! Data viitoare nu la Paris, ci poate în Congo.
Pe urmă: „hai cu mine la gară”. Hai la gară, că n-ai oricum nimic de făcut, pleacă italianca, şi pe urmă hai la hotel să ne culcăm. La hotel, cine naiba m-a pus să deschid televizorul? Io singur. Şi m-am chiorât până noaptea târziu la două filme, din celea vechi, cu Louis de Funés, că altă treabă n-aveam.
Dimineaţa scularea, spălarea, alergarea, plătirea hotelului (ticălosul de jos voia să îmi urce încă 10 euro la plată), dar i-am tras una cu factura de pe net şi a făcut cum am zis io. Fugi iar la institut, purică iar fişierele! Mama lor, ce multe sunt, munceşte băiete, munceşte, cu spor, cu spor! Ca-n socialism, că nenea Stahanov. Şi în final am reuşit o performanţă nesperată. Am făcut dublu faţă de cât credeam. Binenţeles că şefului n-o să-i raportez întocmai, o să omit la calcul vreo 5 fişiere, nu de alta, dar data viitoare când mă duc vreau să lucrez mai puţin şi să îi raportez la fel de mult. C-aşa-i în tenis!
Iar pe urmă, fuguţa să ne vedem cu C. şi cu A. No bine, vine o furtunică frumoasă, ne pitim bine la un colţ, dar plouă torenţial. Scoatem pelerina, o punem pe noi, şi ne îndreptăm către piaţa Sfântu Mihăiţă. Mă întâlnesc cu C., pe urmă vine şi A., luăm nişte pizze dubioase de la nişte magrebieni, mergem şi bem o bere pe fugă, mi se prezintă feluriţi oameni savanţi şi culţi, dar totuşi simpatici, în ciuda culturii lor, iar pe urmă fug la gară. Hahaha! La gară, „din cauza intemperiilor, SNCF îşi cere scuze că trenurile dumneavoastră nu mai pleacă!”
Aşa se face că am ajuns acasă pe la ora 1 şi ceva... Genial!
Iar a doua zi de dimineaţă, fugi să te vezi cu o domnişoară simpatică, care vrea poieniţe cu irişi sălbatici... Ei, dar asta este altă poveste, cu cântec şi dichis, infinit mai faină...

şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 8:21 PM, , links to this post


Despre cum am terminat-o cu dacologia
miercuri, mai 23, 2007

Mi s-a cam luat brusc, în interval de o secundă, astăzi pe la ceas de seară, de grupurile yahoo. Îmi verificam mailul, chiar înainte de a mânca, nu pe cel principal, important, pe care îl verific din jumătate în jumătate de oră, ci unul dintre cele de „dacologie”. Şi am citit acolo întâi despre cum domnul Pop (citat de cineva, nu el însuşi) găseşte naţiune medievală şi se supără şi declară marxist pe cel care nu consideră aşa, şi pe urmă am citit ce crede şeful egroupului în cauză (sau „listei”, după termenul care văd că se foloseşte mai nou), iar după aceea am ajuns la un al treilea mail, care era intitulat „Trădătorule”, titlu urmat emfatic de un semn de exclamare. Mailul îmi era adresat în mod privat şi venea de la o adresă cunoscută în acel egroup. Îl aveţi mai jos într-un print screen, în care am şters expeditorul, pentru că nu vreau să mă răzbun plătind cu o demascare, ci vreau numai să exemplific. Din acelaşi motiv nu o să amintesc nici numele egroupului. Nu vreau să înfierez. O repet: vreau numai să exemplific. Ajungă-i şi ajungă-le ruşinea de a se vedea anonim(i), deşi mira-m-aş să aibă asemenea ruşine.



Uneori e bine să ţi se aducă aminte de ce ai plecat de acasă, de ce ai vrut să scapi. Ei, cam de asta am vrut să scap şi cam de asta am plecat să fac studii în străinătate. Dar, nostalgic după casă, am avut prostul obicei de a intra in anumite egroupuri (scuze, „liste”), fie mânat de dorinţa de a mai trezi la realitate nişte înnebuniţi, ca să nu facă pui aiurea, fie pentru a-mi testa retorica. De vreo două zile, într-unul dintre aceste egroupuri se discută despre naţiune, şi despre „statul centralizat”, moştenitor al naţiunii dacice, care avea – se înţelege – un executiv, un legislativ şi multe altele... Iar io, punând în balanţă „Istoria militară a poporului român...” cu conceptele pe care le-am tot dumicat aici, m-am pronunţat cu privire la naţiune în termeni moderni, excluzând implicaţiile medievale şi antice ca fiind nule şi neavenite. În privinţa naţiunii medievală, eu le-aş ura „anti-marxiştilor” noştri să vină la colocvii prin partea de apus a Europei, şi să îi înveţe acolo pe francezi că ei erau o „naţiune” între 1100 şi 1450, la fel pe nemţi, tot astfel pe italieni, şi pe urmă să se mire că nenorociţii aia, care evident că nu înţeleg, sunt nişte marxişti. La urmă, evident, cu ardoarea istoricilor de weekend care au absolvit fie inginerie înainte de 89, fie drept şi economie la facultăţi „particulare” după, să mai explice şi cum mamele străinilor trebuie să comită diverse fapte... reprobabile. Dar să nu exagerez. Textul mailului primit vorbeşte de la sine.
M-am săturat să tot golesc adresa Patzinakiei de tot felul de mailuri cu înjurături venite de la cretini. Aia n-am ce face, trebuie să o fac periodic, ca administrator al site-ului. Nu e vina colegilor de site, e vina mea că mă ocup de asta. Sau mai degrabă e vina balcanică a celor care simt impetuoasa dorinţă de a înjura. Îmi ajung aşadar porcăriile care vin acolo. Am decis să termin naibii cu dacologia şi m-am „debranşat” de la toate egroupurile dacologice în care eram, inclusiv de la cele la care eram sub alte adrese. Chiar mi-a cam ajuns de „dacii” ăştia. Clucerul s-ar bucura probabil să audă că dau dracului dacologia. El oricum, îi socoteşte pe toţi nişte măscărici şi nişte loaze. Şi cam are dreptate. Mai dă-o naibii de treabă, că – în loc să citesc şi eu vreo bucată de literatură seara – nu mai am timp de citit şi răspuns tuturor idioţilor. Aşadar, stimaţi cititori de blog, din momentul ăsta n-o să prea mai am veşti proaspete de dacologie, dar se găsesc desigur subiecte savuroase, pentru că sunt destui proşti pe lumea asta şi mereu aflăm cât unul pe post de prospătură.

şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 8:46 PM, , links to this post


Ludwig van Beethoven Dies Hard With A Vengeance!
duminică, mai 20, 2007

Când avem ocazia să mai scăpam de viaţa minunată pe care ne-o oferă calculatorul, profităm cât se poate de mult. Aşa se face că – fericit de propria mea fericire – m-am dat şi eu la fund şi nu am mai scris nimic în blogul acesta vreme de ceva... timp. Pe de altă parte trebuie să recunosc că, interesându-mă extrem de mult de situaţia politică din ţară şi citind ziarele dimineaţa, la prânz şi seara, riscam să scap în blog păreri personale, aşa că mai bine că m-am ferit. În locul acesta nu am de gând să fac partizanat de nici-un soi.
Acum revin, nu ştiu cu cât de multă forţă. La început cu un semnal timid, un semnal despre ce minte poate să aibă calculatorul. Iată despre ce e vorba. Priviţi printr-screenul de mai jos şi o să vedeţi un fapt hilar.



Last-fm-ul, programul care îmi înregistrează preferinţele muzicale şi care îmi propune muzici noi spre ascultare, este complet inert şi nesimţitor la muzica clasică. El concepe muzica în termeni de pop-rock şi bazându-se pe o cauzalitate ieftină: artist – album – piesă. Cum e un simplu program şi nu un creier, el nu pricepe săracul că Beethoven nu e tot aia cu Britney Spears sau Pink Floyd, şi nici că în secolele XVII-XIX nu existau case de discuri care să scoată viniluri... Aşa se face că, ascultând Beethoven (că aşa am avut chef la un moment dat) mi-am dat seama că săracul neamţ este un fan Bruce Willis.

şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 12:24 AM, , links to this post


Săriţi, că mă omoară!
joi, mai 10, 2007

Ajutooooor! Ajutooooor! Ajutooooor! Ajutooooor!
Cu ce-oi fi greşit oare?
Ei, sunt şi eu puţin teatral, ce, n-am voie?
Pentru cei care au citit din posturile vechi, aflaţi că domnul PSDist schimbător de culoare Sorin Platon s-a întors. Nu mai pot, serios. Io credeam până la a mă găsi domnia sa că spamurile sunt trimise de programe, care găsesc aiurea adrese şi le umplu cu prostii. Se pare că domnia sa este chiar un program. Stau şi mă întreb însă, oare mai are timp şi de altceva?
Ia uitaţi-vă mai jos ce cugetări CU DEDICAŢIE am primit...



Cred că e a şaptea adresă a lui pe care o trec la spam.
Deja îmi dau seama că e inutil să mai lupt. Mai bine aş desfiinţa eu adresa mea. Altfel nu mai pot scăpa de el nicicum...

şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 11:01 PM, , links to this post


Kostinel din Melineşti rupe totul ca-n poveşti
duminică, mai 06, 2007

Şi se jură că nu fură,
Dar l-am prins cu „sexualitatea”-n gură.

Nu credeam că o să mă stric de râs într-un asemenea hal de dimineaţă. De obicei râd puţin când îmi iau porţia de bună-dispoziţie de pe egroupul Haz-de-necaz (glumele nu sunt întotdeauna bune, dar peste cele care nu ne plac sărim cu indulgenţă). Ce mi-a fost dat însă să văd şi să citesc în dimineaţa asta este însă colosal. Ia vedeţi din scrisorica scanată de mai jos. Aaa, şi dacă ştiţi care e sursa exactă a pozelor, vă rog să-mi ziceţi, ca să dau link direct către locul cu pricina.

Daţi click pe poze...





şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 11:16 AM, , links to this post


Obsesia valahilor medievali
vineri, mai 04, 2007

Oare sunt obsedat de naţia mea sau faptul că sunt plecat prin străinătăţi îmi trezeşte instincte patriotice cărora nu le pot rezista? Deja devine obositor la un moment dat să îţi tot descoperi identitatea prin texte medievale. Dar să o iau de la început, cu uşurelul. Vreme de câteva zile am avut o conexiune atât de proastă încât, deşi reuşeam să folosesc messengerul, nu reuşeam să deschid nici măcar o pagină. Nu conta că încercam cu explorerul sau cu firefox, tot nu mergea. Uneori nici măcar messengerul nu mai funcţiona. Sucombase şi el. Şi-apoi cum să nu sucombe săracul, dacă până şi mie, când mă uitam la conexiune, mi se făcea rău. Cred că aveam 10 biţi pe secundă... înfiorător, de-a dreptul.
Aşa că vreme de câteva zile nu am scris nimic în blog, pentru că nu am avut cum. De la slujbă numai de scris pe blog nu îmi arde. Şi abia astăzi mă văd urcat iar pe internet cu o nouă peroraţie. În ultima vreme am treabă. Treabă multicică, ce-i drept, dar care nu-mi displace deloc. Viaţa merge de la bine către excelent, pe toate planurile, am şi timp de odihnă, aşa că mintea e plină de dorinţă de a cugeta. Şi dacă tot e în asemenea febrilitate, apoi atunci trebuie s-o folosim, că altminteri e păcat. Încerc aşadar să pun capăt unei fişe la traducerile franţuzeşti ale „Scrisorii popii Ioan”, o producţie occidentală fabuloasă, de secol XII, şi asta este pentru doctorat şi pentru slujbă. În paralel, m-am apucat de traducerile medievale de secol XII din Ovidiu, tot pentru doctorat şi pentru slujbă, dar şi pentru un omagiu pe care trebuie să îl aduc cuiva drag care nu mai este pe lumea asta de anul trecut.
Aşadar, m-am apucat să scormonesc după Ovidiu şi Ovidiu e chiar bine reprezentat. Simt chiar că ar trebui să reduc volumul corpusului de cercetat. În orice caz, pot renunţa la istoria medievală a lui Ovidiu, pot renunţa la adularea lui în Spania, Italia sau Germania, dar de spaţiul franţuzesc (fie oil, fie oc) trebuie să mă ocup musai până în secolul XII inclusiv. Şi aşa se face că a trebuit să încep o scormonire după trubaduri emulatori de Ovidiu, şi cum tot scormoneam io astăzi de zor, frunzărind felurite poeme, la un moment dat dau peste bucata următoare:

qe li Blac e•il Coman e•il Ros
e•il Turc e•il Paian e•il Persan
seran contra lui ab Grifos

Auzisem io la un moment dat ceva despre, dar acu, tot citind poeme de trubaduri, îmi dau seama din ce în ce mai bine despre ce e vorba. Iar ce s-a scris despre pasajul ăsta în exegezele occidentalilor e o aiureală, pentru că în loc să facă trimitere la Henric ei trimit la Balduin, primul împărat latin de Constantinopole, sau chiar la Alexie al III-lea. Şi aşa de rău mă mănâncă să scriu vreo 7-8 pagini despre bucăţica asta, că nu pot rezista. Dar mă jurasem că vreme de o lună nu mă mai ocup de vlahi. Şi mă jurasem serios, pentru că deja am început să adun informaţii mai multe decât pot sintetiza. Şi pe urmă, doctoratul meu nu e pe tema asta, nu are nimic de a face cu vlahii. Are de a face cu secolul XII e drept, dar nu cu Balcanii. Şi nu cu istoria, neapărat, ci cu literatura şi mai ales cu scriptoriile. Dar nu rezist. Nu pot fugi de tentaţia de a scrie despre vlahi. E ca şi cum aş scrie despre mine. Când găsesc vlahi în textele astea, simt un fel de nostalgie plăcută. Mă cuprinde gândul de acasă. Mă identific automat cu ei, de oricare ar fi, şi simt o pasiune căreia nu îi pot rezista. E posibil să fie forma sub care se manifestă la mine patriotismul despre care vorbeam acum o săptămână. Şi totuşi, în acelaşi moment probitatea academică îmi impune precauţii, nu mă lasă să aberez. Încerc să devin critic. Uneori râd de aceşti vlahi în sinea mea. Încerc să înţeleg de ce sunt reprezentaţi atât de păgâneşte şi îmi dau seama motivele. Îmi dau seama că motivele sunt aceleaşi cu cele pentru care la ora actuală suntem în continuare un fel de periferie semicivilizată a lumii occidentale. Dar oricât aş critica şi oricât de muşcător aş fi în subtext, motivul este acelaşi. Îmi plac domnule, vlahii, ţin la ei, că doar sunt de-ai mei...

şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 9:00 PM, , links to this post


Unde activează dacii...
marţi, mai 01, 2007

Ei bine, dragi cititori, dacii activează în următoarele domenii:

- Fructe si legume
- Cereale, ciuperci si plante
- Cresterea animalelor
- Ecologie
- Constructii si reparatii
- Sfera lemnului
- Metal
- Masa plastica
- Cauciuc
- Piatra
- Sticla
- Lut, ceramica
- Metal
- Istorie
- Medicina
- Cultura si arta
- Stiinte exacte
- S.A.

Mai multe detalii la această adresă...
Sau dincoace, în pagina de index...

şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 10:16 PM, , links to this post


Un articol simpatic şi un film prost („vruuuuum! vruuuuum! vruuuuum!” cu drujba)

Ieri în jurul prânzului am reuşit să termin primul meu articol în colaborare cu Ana. E despre două miniaturi din nişte manuscrise nemţeşti de la începutul sau din prima jumătate a secolului XIV şi s-ar putea mânca cu nişte minunaţi saşi transilvăneni.



Heidelberger Sachsenspiegel, MS Heidelberg Universitets, Cod. Pal. germ. 164, folio 26v



Dresdener Sachsenspiegel, MS. Dresd. M. 32, folio 52v

Dar nu numai cu ei, ci cu întregul fenomen denumit Ostsiedlung, de pe ţărmurile baltice şi până în Austria. Mă rog, să nu insist. În orice caz, am tras noi o bucată de timp la el şi acu – că l-am terminat – ne simţim tare bine amândoi. Şi este foarte plăcut să scrii un articol în colaborare, cel puţin atunci când îl scrii cu Ana, pentru că e ca un fel de meci, un fel de dispută. Fiecare parte nu împărtăşeşte în întregime opiniile celeilalte şi atunci se dezbate, se discută, se ajunge la un numitor comun, pe baza unei argumentaţii, ceea ce face ca produsul final să aibă mai multe şanse de a fi o analiză pertinentă decât dacă ar fi scris de un singur autor, ispitit periodic de propriile obsesii.
Iar pe urmă am văzut un film prost. Nu chiar cel mai prost. Cel mai prost film pe care l-am văzut vreodată se cheamă The Druids. Ăla chiar că e prost. Filmul ăsta l-am văzut din greşeală, pentru că – ducându-mă la Easy Cash (ceva magazin care au DVDuri second hand) – am cumpărat un film care se chema Wyatt Earp. Ei, şi mă aşteptam să văd împuşcături, justiţiari şi Vest Sălbatic relativ mai civilizat, dar când colo, când am deschis carcasa acasă, mi-am dat seama că cei de la magazin mă păcăliseră (probabil fără voia lor), căci înăuntru se afla un alt film. Filmul ăsta – care se voia a fi unul de groază – se cheamă Bloody Murder! Cunoaşteţi probabil foarte bine genul: film de serie B, cu buget redus, în care unul îmbrăcat în salopetă de muncitor şi cu mască umblă cu drujba prin pădure să taie adolesceni obsedaţi de sex. Şi se aude drujba: „vruuuuum! vruuuuum! vruuuuum!”, iar adolescenţii fug prin pădure disperaţi.



Şi pe urmă, acelaşi criminal cu mască şi în salopetă de muncitor vine să-i omoare cu foarfecele, cu arcul, cu briciul, cu o rangă, cu umbrela şi cu cheile de la maşină. Şi la sfârşitul filmului iar se aude drujba: „vruuuuum! vruuuuum! vruuuuum!”, dar ultimul adolescent rămas în viaţă a plecat şi aşteptăm partea a doua, un film intitulat eventual Bloody Murder 2, pe care văd că l-au şi făcut de altfel. Unde iarăşi o să vină mascatul cu drujba: „vruuuuum! vruuuuum! vruuuuum!” Şi binenţeles că, oricât de sictirit ai fi, tot vrei să ştii cine e criminalul, iar pe parcursul filmului toată lumea e criminalul şi la urmă, când credeai că l-au prins pe acest scelerat, aş, te-au păcălit, pentru că nenorocitul de autor de serie B ne arată iarăşi pe unul in salopetă alergând cu drujba prin pădure: „vruuuuum! vruuuuum! vruuuuum!” Şi în plus, nici nu am putut vedea filmul în limba lui, pentru că nu era decât versiunea franţuzească, ceea ce a făcut totul şi mai hilar...
Cred că nu mă duc să fac plângere la magazin. Cred că o să păstrez filmul, că tot aveam nevoie de filme proaste pe care să pot adormi râzând.

şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 8:56 AM, , links to this post