?
marţi, mai 30, 2006
A Alastrióna Nί Chostás,
An miste leat mé bheith tinn?
Mo bhrón is mo mhilleadh
Más miste liom tú bheith i gcill.
Bróinte 'gus muilte bheith
'Scileadh ar chúl do chinn;
Ach cead a bheith in Iorras
Go dtara síol Éacha chun cinn!
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 10:37 PM,
, links to this post
La mulţi ani! E ziua noastră!
marţi, mai 23, 2006
Va urez tuturor un cald si sincer la multi ani!
Astazi nu este o zi de nastere. E mai degraba o onomastica.
Va anunt pe aceasta cale ca astazi il sarbatorim pe Sfantul Bobo!
Adica astazi, 22 mai, este ziua sfantului cu nume de Bobo, sub patronajul caruia sunt pusi de obicei boii. Cel putin in Italia...
S-a luptat cu sarazinii si a raposat prin 985, tot in Italia. Pe mine puteti sa ma felicitati de indata, eu ma simt un adevarat Bobo. Daca cunoasteti si alti Bobo, dati mesajul mai departe!
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 6:52 PM,
, links to this post
Di tăt felu'
duminică, mai 07, 2006
Acum o săptămână şi ceva mi-a spus Luiza că urmează să se întâmple ceva fapte frumoase şi notamente artistice pe Strada Arthur Verona, din localitatea Bucureşti, recte strada pe care se pupă reciproc Uniunea Arhitecţilor cu Librăria Cărtureşti. Urma să scriu şi eu ceva de frumos şi de drag vizavi de numita manifestare şi să pun în numitul blog, chiar dacă nu are un număr ridicat de cititori... Dat fiind că trăiesc într-o lume abstractă şi plină de fenomene para-normale, mai ales în descinderile urbane, am uitat. Iar manifestarea s-a consumat probabil încă de vineri. Dacă aş scrie ceva acum despre ea, ar trebui măcar să ştiu ce s-a întâmplat! Dar în nimicnicia mea nu ştiu nici ce s-a întâmplat, aşa că mi-am tăiat de la gură până şi ultimele cuvinte. Mă bucur pentru oamenii care au făcut ceva frumos, mă solidarizez cu ei (în contumacie) şi lipesc în blog afişul fenomenului. Măcar atât să fac şi eu.
În rest, ce să mai spun? Aflu astăzi că unii oameni au crize, mai ales din cele amoroase, şi nici nu mă surprinde deloc. Ar fi chiar momentul, după atâta post psihologic şi refulări organice, la cum îi cunoaştem. Mânuţe, dinţişori şi alte părţi ale organismului strânse pentru ei, doar doar v-or reuşi să şi-o pună (nu numai în vise, ca până acum, ci şi în pat, sau - de ce nu - în altă parte). Iar despre alţii aflu (mă refer la geto-dacii mei dragi) că pun în aplicare două mari proiecte de efect naţional (şi-sau mondial): eheiiii, primu-i un radio de net (pe care nu pot să-l asculte însă mai mult de 10 oameni - socoteala mea e că mai bine se înregistrează vorbind cu toţii în Skype); iar cel de al doilea, de-a dreptul mortal - vor să dea în judecată Universitatea Babeş-Bolyai. S-o dea, dar să-l dea în judecată numai pe Bolyai, că-i migrator nesimţit! Nu-i aşa?
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 9:52 PM,
, links to this post
Iar ascult acelaşi lucru zile şi luni la rând?
luni, mai 01, 2006
The continent of Atlantis was an island
which lay before the great flood
in the area we now call the Atlantic Ocean.
So great an area of land, that from her western shores
those beautiful sailors journeyed
to the South and the North Americas with ease,
in their ships with painted sails.
To the East Africa was a neighbour, across a short strait of sea miles.
The great Egyptian age is but a remnant of The Atlantian culture.
The antediluvian kings colonised the world
All the Gods who play in the mythological dramas
In all legends from all lands were from fair Atlantis.
Knowing her fate, Atlantis sent out ships to all corners of the Earth.
On board were the Twelve:
The poet, the physician, the farmer, the scientist,
The magician and the other so-called Gods of our legends.
Though Gods they were -
And as the elders of our time choose to remain blind
Let us rejoice and let us sing and dance and ring in the new
Hail Atlantis!
Way down below the ocean where I wanna be she may be,
Way down below the ocean where I wanna be she may be,
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be,
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
My antediluvian baby, oh yeah yeah, yeah yeah yeah,
I wanna see you some day
My antediluvian baby, oh yeah yeah, yeah yeah yeah,
My antediluvian baby,
My antediluvian baby, I love you, girl,
Girl, I wanna see you some day.
My antediluvian baby, oh yeah
I wanna see you some day, oh
My antediluvian baby.
My antediluvian baby, I wanna see you
My antediluvian baby, gotta tell me where she gone
I wanna see you some day
Wake up, wake up, wake up, wake up, oh yeah
Oh glub glub, down down, yeah
My antediluvian baby, oh yeah yeah yeah yeah.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
Way down below the ocean where I wanna be she may be.
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 8:44 PM,
, links to this post
Azi am încercat să scriu ceva
Ieri am încercat să scriu ceva. Nu am reuşit să fac aproape nimic. Înspre sfârşitul zilei am ieşit să mă plimb pe malul râului şi n-am mai putut rezista. Atâtea lucruri ascund în mine de luni întregi, pe care nu le-am spus nimănui pentru a nu-i face rău cuiva la care încă ţin, încât am simţit nevoia să spun măcar o parte dintre ele cuiva. Partea aceea care nu dăunează, partea care o poate asculta oricine. Am sunat pe singurul om cu care am putut vorbi aici, m-am întâlnit şi am povestit. Pentru măcar 2 ore m-am simţit mai bine. După, am luat-o de la capăt.
Întors acasă, abia intrat pe uşă, am auzit ciocănituri. De obicei nici nu mă uit pe vizor, sunt cei care bat în uşa vecinei. De data asta, sunetul era foarte clar, părea că vine chiar de la uşa mea. Când s-a repetat, m-am gândit că o fi vreunul dintre vecinii de palier care vrea să-mi ceară ajutorul la probleme legate de calculatoare. Era de fapt o româncă, o puştoaică Erasmus, care mi-a făcut o vizită. Am spart o bere împreună şi am pălăvrăgit puţin.
Aş putea spune că m-am culcat fericit. Oamenilor le ajunge foarte puţină bucurie pentru a se culca fericiţi, iar mie şi mai puţină. Astăzi m-am sculat însă la loc, la fel ca ieri dimineaţă. Nu mai pot suna pe nimeni, nu va mai veni nimeni în vizită, o să rămân singur în cameră cu cel mai bun prieten al ultimelor luni, al cărui nume l-am aflat de curând - răceala la plămâni.
şi-am scris povestea asta eu, Agrigoroaei, medievistu' @ 8:48 AM,
, links to this post
